Skip to content

Reisor

Decembrie 22, 2009

S-a nascut intr-o dimineata geroasa de decembrie. Tatal lui, muncitor la mina Petrila, iar mama, croitoreasa. Un baiat frumos, acest Reisor, inca de mic. Ochii verzi ii luceau ca si cum ar fi fost mereu in lacrimi. Sprancene subtiri, dar ascutite. Buze subtiri, bine conturate. O mandrie pentru aceasta familie mediocra.

Neavand foarte multe jucarii, lui Reisor ii placea sa-si viziteze tatal la locul de munca. Ii placea caldura din mina, adora izolatia de-acolo. Nu-i placeau zgomotele de afara, mai ales lumina care-i elucida tot ce e urat la suprafata. In mina se simtea in siguranta. Dar tatalui, pe nume Silvian, nu-i convenea comportamentul copilului sau. Avea deja 19 ani si nici un prieten. La scoala nu se ducea, dar nici ai lui nu-l obligau sa se duca. Reisor statea zi de zi in mina si scria de zor in jurnalul lui.

Se intorcea acasa seara, odata cu tatal sau. Drumul era lung, si totusi baiatul nu-i vorbea. Se asezau la masa, spuneau rugaciunea si mancau linistiti.

Intr-o seara, in timp ce ciuguleau din obisnuita masa de seara, tatal isi ia inima in dinti:

„Reisor…de ce nu-ti faci si tu un prieten? Nu mai veni cu mine in mina. E un loc periculos si daunator. Ce iti place tie la carbunii aia?”

Reisor isi mesteca incet painea, se sterge la gura, se ridica de la masa si pleaca. Sub tocul usii de la bucatarie se opreste:

“N-am nevoie de prieteni. Nu-mi plac oamenii de varsta mea. Nu-mi place scoala. Dar asta ati observat si voi. D-aia sunt repetent a 4-a oara. Nu am nimic cu nimeni. Doar ca nu e nici unul ca mine. Nu m-ati putea intelege.Dar sa stiti ca va iubesc“ Toate astea cu un calm nemaiintalnit.

Reisor pleaca si paritii se uita uimiti unul la celalalt:

“Mona, ce ne facem cu el?”

“Nu stiu, Silviane, cu ce te deranjeaza?”

„Mona, are 19 ani! La 19 ani deja munceam. Macar de ar fi fost cu scoala. Ca il intelegeam. Dar uita-te si tu la noi. Nici nu avem ce manca. Avem un venit de nimic si ii platim studiile degeaba, ca el nu se duce la scoala. mai bine sa munceasca. Si mi-e si frica. Daca se imbolnaveste in mina? Stii foarte bine ca eu am deja probleme cu plamanii. Si nici macar nu fumez. Prefer sa fumeze cu prietenii si golanii decat sa se imbolnaveasca in mina.

„Pai nu-l mai lua cu tine!“

„Pai ce? Crezi ca il iau eu? Ma trezesc cu el p-acolo. Se mai si uita colegii mei ciudat la mine. Toti il cred autist.“

Cu lacrimi in ochi, tatal iese din bucatarie, isi ia bocancii si pleaca la o plimbare sa se linisteasca.

A doua zi se duce la munca. Dar fiul lui era deja acolo, intr-un colt, sezand pe un bolovan, luand notite. Colegii lui Silvian il batjocoresc pe tatal deja suparat:

“Ce dreacu’, ma? Vine plodu’ mai des decat tine la munca? Ce dreacu’ face aici? Parca te laudai cu el, ca face, ca drege, ca e diferit? Flacaii nostri deja sunt cu femei, cu studii…al tau…autist!” Si se pun pe ras in hohote.

Silvian isi pleaca fata spre pamant si se duce nervos la Reisor:

“TI-AM ZIS SA NU MAI VII! DE CE AI VENIT? DE CE NU MA LASI SI PE MINE SA RESPIR?”

Reisor se uita speriat si incepe sa planga. Statea sprijinit cu mana de un perete de pamant.

“TE IEI DUPA EI? CONTEAZA MAI MULT CE SPUN EI DECAT CE VREAU EU? CREZI CA NU AUD CE DISCUTII AI CU MAMA? AICI MA SIMT BINE! AICI SUNT EU! NU O SA PLEC DE AICI CA ASA VRETI VOI!“

In timp ce spunea acestea cu ochii inchisi sa nu-l mai usture ochii de lacrimi, in mina se producea un cutremur. Rocile cadeau din tavan, lovind stalpii de sustinere, iar tunelul proaspat sapat se surpeaza.

Reisor deschide ochii si vede mana tatalui sau sub un morman de pamant si roci. Cutremurul continua la o scara mai redusa, iar instinctul isi spune cuvantul Reisor fuge si scapa. Ajunge acasa negru din cauza carbunilor si abia respirand din cauza maratonului pe care il facuse pana acasa. Mona statea si croseta un pulover pentru sotul ei:

“Ce-ai patit?” Si se ridica speriata de pe fotoliu.

“Tata! (momente in care isi trage aerul intr-un ritm disperat) Tata…e …e…mina…cutremur..tata…e ..mort!”

“CUM?!” Mama se aseaza in genunchi isi pune mainile in cap si plange cu o durere nemaintalnita. Reisor o ia in brate si plange cu ea.

Inmormantarea.

Imbracat in negru complet, nebarbierit, cu lacrimi care ii ajungeau pana la glezne, nu a aruncat pamant peste sicriul din groapa, asa cum a facut toata lumea, ci carbuni incinsi, asa cum credea baiatul ca merita. Privirea nu-i mai era calma si blanda. Sprancenele i se conturasera diabolic. Lumea se uita ciudat la el. Inclusiv mama lui. Nu stia nimeni exact ce s-a intamplat in mina. Nici el nu-si putea explica. Dar era schimbat.

A refuzat sa stea la slujba preotului si a refuzat si o discutie in particular cu acesta. Dupa ce a aruncat carbunii, a plecat pur si simplu. Nu a spus nimic nimanui, ci a intrat in casa.

Se uita in oglinda si vedea alt om. Un om pe placul tatalui sau. Era de fapt dorinta lui. Sa devina ce vroia tatal lui ca el sa devina. Asa ca s-a apucat de scoala.

Scoala.

Prezent la toate orele, cu temele facute, cu un comportament exemplar, Reisor este un elev model. Dar inca are probleme. Nu stie sa-si faca prieteni. S-a bagat in seama cu colegul lui de banca, Dumitru. Dar Dumitru, stiindu-l pe Reisor ca fiind “baiatul ala de care zicea tata ca e autist” , nu a facut altceva decat sa-l ia la pumni si sa-i spuna sa nu vorbeasca niciodata cu el ca altfel istoria se va repeta.

Asa ca Reisor era total rupt de realitate. Ajungea acasa, isi invata, si se baga la somn. Dar nu exista noapte in care sa nu aiba cosmarul cu moartea tatalui sau. Se trezea dimineata si mai hotarat sa-si faca prieteni si sa duca o viata normala.

Simtea ceva ciudat in legatura cu Daniela, fata din prima banca. Dar nu prea stia ce. A incercat s-o abordeze, dar Daniela, fata primarului, nu avea ce discuta cu un asemenea sarantoc. Si era chiar culmea. Pentru ca Reisor ajunsese chiar un barbat chipes. Era inalt, bine facut, inteligent, misterios, chipes, amabil. Doar ca era foarte rusinos. Asa ca nu reuseste sa-si faca nici un prieten si nici o iubita. In schimb, termina liceul si pleaca la facultate in Bucuresti.

Intoarcerea.

Timp de 4 ani de zile, nimeni nu a stiut nimic de Reisor. Muma-sa nu stia cum se descurca in Bucuresti, ce face, daca mai traieste. Dar intr-o zi, Reisor isi face aparitia in fata casei darapanate, imbracat bine, elegant. Intra in locuinta si o vede pe Mona, ca de obicei, tricotand:

“Ce faci, Moni, nu ma imbratisezi?“

„Cum indraznesti? Sa vii in casa mea dupa 4 ani in care nu am mai stiut nimic de tine? Credeam ca ai murit si ma obisnuisem cu asta!”

Batranetea memei sale isi spunea cuvantul. Devenise senila, dar Reisor nu si-a dat seama de asta. A plecat ca un fulger din casa, jumatatea de inima ramasa incepand sa erodeze. Cauta in disperare un refugiu. Se intalneste pe drum cu domnisoara Daniela, acum consilier la Primarie, care nu-l recunoaste:

“Buna seara, doamna!” ii spune Reisor.

“Va cunosc, domnule?”

“Nu…eu sunt Robert. Doriti sa va conduc pana acasa? Am masina aici, iar afara este ger. Nu pot a las o asa doamna in frigul asta”

Daniela zambeste si accepta. Noul Robert o lasa in fata casei, isi ia ramas bun si pleaca.

Adevarul.

De atunci, nimeni nu l-a mai vazut pe Reisor. Nu stie nimeni daca si-a facut prieteni, daca are familie. Dar oricum nimanui nu-i pasa.

In schimb dupa doua zile, Daniela dispare. Autoritatile o cauta in disperare dar nu ajung la nici o concluzie. Starea Monei se inrautateste si postasul cu pensia o gaseste moarta pe fotoliu. Insa de data asta nu avea in mana nimic de tricotat, ci jurnalul lui Reisor.

Postasul ia jurnalul si citeste paginile la care ramasese Mona:

Dupa 10 ani.

Primarul doreste reinceperea sapaturilor din mina Petrila. Reporterii sosesc la fata locului in momentul redeschiderii minei. Intra in adancurile tunelului si filmeaza. Dupa un morman de de pamant ce bloca inaintarea, descopera o grota cu 42 de statuete din aur, reprezentand 42 de femei. Cel putin asa se vede pe filmare, care e descoperita dupa alti 10 ani, cand un grup de cercetatori investigheaza mina in cautare de raspunsuri. Statuetele sunt aproape pornografice, cu ipostaze sado-masochine ale femeii. Finalul casetei, insa,  nu poate fi vazut, intrucat camera pica pe rocile dure ale grotei si nu mai poate filma din cauza unei explozii bruste. In schimb, se inregistreaza tipetele, urletele si haosul creat de reporterii declarati morti  in mina Petrila.

Caseta a fost gasita, dar statuetele nu. Mina Petrila este acum inchisa, dar noaptea, spun locuitorii din apropiere, inca poti auzi voci de femei torturate.

(de Nicolescu Vadim)

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. Decembrie 23, 2009 3:19 am

    sunt cateva amanunte in care te-ai pierdut 😛 poate la scenariul viitor vei fi mai la obiect:D
    oricum, seamana cu un episod de „criminal minds” impletit cu „heroes” si presarat cu „sex and the city” :))
    frumos

  2. Tanaku permalink*
    Decembrie 23, 2009 3:37 am

    eeeh…a stii ca detaliile fac diferenta…am vrut de fapt sa inventez o poveste pentru Demonul Rosier ( Reisor scris invers), demonul sadismului erotic si perversiunii. Ceva mai pentru zilele noastre…daca mi-a reusit, ma bucur!

  3. nycthantes permalink
    Decembrie 24, 2009 9:33 am

    mi piace…you keep getting better and better. lipatti, cu doi t 🙂 bine ca nu s-a intamplat cat am stat eu in camin:)

  4. Tanaku permalink*
    Decembrie 24, 2009 12:24 pm

    ce domne? cine a zis ca Reisor stia sa scrie corect? :))

  5. dionis permalink
    Decembrie 27, 2009 8:01 pm

    :)) e misto povestea .. putin fantastic nu strica niciodata

    app, ce s-a intamplat cu prima echipa de filmare ?

  6. Tanaku permalink*
    Decembrie 28, 2009 1:24 pm

    nimeni nu stie:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: