Skip to content

Oase rupte pe nimic…

August 7, 2009

workIeri am cam fost la munca toata ziua. Nu, nu am nici un serviciu…am muncit doar ca sa ajut pe careva si, in plus, nu strica un mic adaos de bani la buzunarul infometat.

Am vazut cum e sa fii caraus de mobila. Ajung la magazin si de-abia atunci mi se spune ce am de facut. Suntem decat doi baieti. Ni se spune sa umplem o masina cu mobila. O canapea, un dormitor (sifonier, dulap, pat,saltea, noptiere, comoda) care nu era ansamblat, si alta canapea cu doua fotolii.

Am fost sa ducem intai canapeaua cu fotoliile unei babe care vorbea prea mult si degeaba. II caram aleia tot ce trebuia pana la etajul 2. Eu eram deja foarte transpirat…va dati seama, fara experienta. Baba nu plateste cu nimic efortul depus de noi. Eu d-aia venisem…pentru ca in afara de banii promisi, mai scoteam si ciubuc. Am zis ca nu-i nimic, na…ca baba e baba, are pensie mica, nu-si permite.

Apoi ne ducem la depozit unde sosise deja un camion cu 8 saltele, un hol, si inca alte 8 fotolii. Le descarcam si p-alea in depozit si mergem sa mancam ca ne era foame. Ajungem la magazin, ne luam shaorme si plecam grabiti, gandindu-ne ca poate terminam treaba mai repede. Era deja 2 si jumatate.

Plecam in afara Ploiestiului la o familie de tigani, unde trebuie sa ramanem sa le montam dormitorul, chestie care in mod normal dureaza 2 ore jumate. Cu mine acolo, nestiind foarte multe, a durat 3 ore jumate. Ne-au bagat intr-o camera foarte mica unde urma sa fie pusa mobila, si ne-am pus pe treaba. In viata mea nu credeam ca poate fi asa de greu sa montezi un rahat de sifonier. Cate surubele, cate legaturi, cata precizie. Tremuram tot. Trebuia sa fac ceva ce nu facusem in viata mea. Cu putina indrumare, am cam prins eu ideea si am reusit in cele din urma sa montez cateva chestii de unul singur. Probema nu asta era. Problema era ca in familia la care am mers exista un copil de aproximativ un an si jumatate, care statea cu noi si cu fratele lui in camera, pe o caldura de nedescris. Noi, cand am desfacut coletele cu placile pentru dormitor, am scos din colete tot polistirenul, caci ocupa mult spatiu. Pustiul asta mai mic a luat un cutit si a inceput sa se joace cu scartietoarea. A inceput sa o faca bucati. Si va dati seama ce sunete scotea polistirenul ala. Au venit parintii lui si i-au spus sa termine, lucru care l-a indracit si mai tare pe pustan, care s-a pus pe tipete. „SUPER! Si tipete, si scartietoare!”, mi-am zis in minte, deja nervos.

Ne chinuiseram destul de mult pentru un sifonier si trebuia sa ne grabim pentru ca aveam inca un transport la 60 de km departare. Asa ca dupa ce am terminat cu sifonierul, am inceput sa lucram la celalalte, comode, dulap, pat. Ar fi fost mai bine, totusi, daca sotia cumparatorului nu venea cu vecini, rude, prietene, sa le arate cat de bine a iesit sifonierul. Si stateau cu noi intr-o camera de 5/5 m, unde nu era aer si nu aveam spatiu suficient sa ne desfasuram. Colac peste pupaza, tipa ne-a spus ca ea nu stia ca sifonierul nu are rafturi pentru imbracaminte si ca are doar bare de umerase. Asa ca ne-a pus sa mai dam cateva gauri ca sa-i punem politi si sa-si cumpere ea placi, sa-si faca rafturi. Lucru care pe mine, la inceput nu m-a deranjat. Am zis: „12 gauri, o nimica toata!”

Apoi am inteles care era problema. Pe toate alea 12 gauri trebuie sa le masori, sa masori distantele dintre ele, sa fie egale. 20 de minute numai pe astea s-au dus. In fine, am terminat cu ce era de facut la tipa asta pe la 7 si jumatate. Deja era foarte tarziu. Programul de lucru se incheia in mod normal la 6 si jumatate…Asa ca ne luam uneltele si dam sa plecam. Sperand ca o sa fie cat de cat ciubucul mare, am asteptat sa scoata nenea ceva din portofel. La care nenea ne intinde 500 mii…banii pentru transport. Iar noi am primit fix ce i-as fi dat si eu lui. Adica fix P**A!

Nervosi cum eram, ne-am grabit si am mers spre cucuietii din deal sa facem ultimul transport. Am ajuns foarte tarziu, avand in vedere ca taranii nu au lumini pe strazi. Masina are marfa in ea si nu-ti permiti sa iei vreo groapa mai mare. Am si stat sa cautam „o strada la dreapta dupa baraj”!. I-am carat si aleia o canapea foarte grea si o comoda pe care a zis ca si-o monteaza singura. La fel: tipa ne-a dat 2 milioane, doar transportul.

Si asa am plecat frumos acasa, gandindu-ne cat de tarani sunt unii oameni. Eu nu m-as mai baga niciodata in asa ceva. Mi-am rupt prea multe oase pentru nimic…

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. laagatat permalink
    August 7, 2009 2:11 pm

    :)) frumosule, romanului trebuie sa-i zici sa-ti plateasca munca nu sa-i dai de inteles…si tre sa-i mai spui si cat tre sa-ti dea pentru ca i-ai carat caramizile in cocioaba cu pricina 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: